tracker Toti abonatii la newsletter primesc un eBook gratis

Legea cashback: cum scoti numerar de pe card direct de la comercianti

Cum ti se pare ideea de a scoate bani de pe card direct din magazinul de unde iti faci cumparaturile? Conceptul se numeste cashback si este in curs de reglementare si la noi in tara.

De cate ori nu ti s-a intamplat sa mergi la cumparaturi intr-un mall si sa ai nevoie de bani cash pentru a plati in anumite locuri unde plata cu cardul nu este acceptata? In loc sa cauti cu disperare un bancomat, nu ar fi frumos sa poti scoate bani de pe card direct de la comerciantii unde platesti deja cu cardul, adica POS-ul lor sa functioneze si ca un ATM bancar? Ei bine, legea cashback, aflata in curs de reglementare, va oferi acesta posibilitate in scurt timp.

Acest proiect de lege este de fapt o completare a unei ordonante de urgenta mai vechi, nr.193/2002, privind introducerea sistemelor moderne de plata si are ca scop incurajarea platilor cu cardul, stiut fiind faptul ca tara noastra este inca o economie dependenta de cash, cel putin la nivel de tranzactii cu valoare mica si medie, unde platile se fac in continuare cu bani cash.

avans numerar la comerciant cashback

Sursa foto: Freepik

Printre prevederile legii cashback se numara nu doar posibilitatea de a cere un avans in numerar de la un agent economic care dispune de un terminal unde se pot face plati cu cardul ci si scaderea plafonului de la care comerciantii sunt obligati sa ofere aceasta modalitate de plata. Si ce cred eu ca este foarte important: institutiile publice si cele care furnizeaza servicii de utilitate publica vor fi obligate sa accepte plati cu cardul, un lucru pe care contribuabilii il asteptau de foarte mult timp.

Te intereseaza produsele de calitate aflate la promotie in magazine?
Poti vedea cele mai noi oferte aici tracker

Hai deci sa vedem impreuna ce reprezinta conceptul de cashback si ce prevede exact legea care va reglementa acest concept economic in tara noastra.

Ce este cash back-ul?

Trebuie spus de la bun inceput ca exista doua concepte diferite de cash back, deci le voi defini pe ambele:

  1. Restituirea unui procent din suma cheltuita – serviciu oferit in principal de cardurile de credit (fara a se limita la acestea), ca instrument pentru a stimula cumparaturile, cash back-ul reprezinta restituirea unui procent din sumele cheltuite folosind acel card bancar. Restituirea sumei de bani se face de obicei la sfarsitul unui ciclu lunar sub forma de virament automat in contul asociat cardului. Beneficiile pot varia bineinteles de la card la card (Exemplu: Star BT)
  2. Avans in numerar – in multe tari din vest exista optiunea de a cere o suma suplimentara de bani atunci cand efectuezi o plata la un comerciant, suma care se adauga la nota totala de plata si care este oferita in numerar cumparatorului de catre vanzator. Acesta este conceptul reglementat de legea cashback din Romania.

Chiar daca nu vorbim de lucruri revolutionare, sunt sigur ca exista anumite situatii in care este mult mai eficient sa scoatem bani de la un comerciant decat sa facem inca un drum pana la bancomatul de peste drum. Nu vom putea insa scoate sume mari de bani, deci mersul la bancomat nu va disparea prea curand.

Ce prevede legea cashback?

Proiectul de lege de modificare a OUG nr. 193/2002, cunoscut sub denumirea de legea cashback, cuprinde mai multe prevederi importante, pe care le vom discuta pe rand in continuare:

Plafonul de la care comerciantii cu amanuntul sunt obligati sa accepte plata cu cardul de debit si de credit scade la 10.000 EURO – in varianta anterioara a legii, plafonul de la care devine obligatorie oferirea de catre comercianti a optiunii de plata cu cardul era de 100.000 de EURO (cifra de afaceri anuala a comerciantului, nu valoarea tranzactiei). Acum acest plafon scade la 10.000 EURO, deci va acoperi si mai multe persoane juridice.

Obligativitatea de a oferi plata cu cardul pentru furnizorii de servicii utilitate publica si institutiile publice – se mareste astfel lista agentilor economici care trebuie sa ofere optiunea platilor electronice, deci in teorie ar cam trebui sa dispara cozile in care stam cu banii in mana pentru a ne plati impozitele si facturile.

Banii cash nu sunt mereu o solutie sigura

Platile cash sunt inca favorizate de romani

In plus, in zonele din provincie unde nu exista bancomate (sau sunt prea putine ATM-uri), se va oferi astfel posibilitatea cheltuirii banilor de catre cei care incaseaza venituri pe card (pensia fiind cel mai bun exemplu). In continuare insa nu stiu insa cum vor putea aceste persoane sa-si consulte soldul disponibil, pentru a tine bugetul sub control.

Legea cashback a intrat in vigoare cu intarziere, desi acest lucru trebuia sa se intample pe 20 mai 2016. Versiunea adoptata a legii cashback se aplica incepand cu 1 ianuarie 2017, pentru a acorda suficient timp institutiilor si firmelor sa se conformeze prevederilor legale. Momentan nu exista norme de aplicare pentru aceasta lege, deci va mai dura putin timp pana cand se vor vedea efectele in magazine.

Avans in numerar de la comercianii unde se poate plati cu cardul – acesta este probabil cea mai interesanta masura introdusa de legea cashback, pentru ca va permite cumparatorilor sa scoata bani cash de pe card atunci cand fac cumparaturi, eliminand un drum pana la bancomat.

Aceasta masura doreste sa rezolve in principal problema actuala a disponibilitatii limitate de ATM-uri in sate si comune, unde bancile refuza sa le instaleze din motive de securitate sau de viabilitate economica.

Exista insa o serie de limitari si conditii in care se pot scoate bani de pe card la comercianti pe care cred ca trebuie sa le cunosti:

  • Suma maxima care poate fi scoasa este 200 de lei. Avansul va fi evidentiat separat pe bonul fiscal;
  • Avansul este conditionat de achizitia de bunuri sau servicii de la comerciantul de unde se doreste scoaterea banilor (aspect neclarificat inca 100%);
  • Tranzactia este comisionata de banca ca o extragere normala de la bancomat (nu imi este clar daca tranzactia se considera ca fiind locala – de la banca emitenta a cardului – sau ca o extragere de la bancomatul altei banci);
  • Comercianul poate percepe suplimentar un comision pe tranzactie de maxim 1% din valoarea avansului;
  • Comerciantul va opta pentru oferirea acestui serviciu, urmand a incheia un contract cu bancile in acest sens. Odata incheiat contractul comercianul va trebui sa afiseze vizibil disponibilitatea acestui serviciu (inclusiv costurile aferente tranzactiilor) si nu poate refuza cererile de cashback clientilor sai;
  • Comerciantul va tine o casa separa cu bani pentru tranzactiile cash back, diferita de casa de marcat pentru platile cash (ca sa poata oferi in continuare rest celor care opteaza pentru plati in numerar);
  • Daca nu poate acoperi suma ceruta de client, comerciantul va trebui sa ofere maximul de bani ramas in casieria pentru tranzactii cash back;
extragere bani bancomat atm de pe card

Scosul de bani de la bacomat nu va disparea

Per total cred ca initiativa cashback nu este una rea, chiar daca sunt de parere ca legea nu isi va atinge scopul declarat de a impulsiona platile cu cardul si de rezolva problema lipsei bancomatelor in mediul rural.

Convenientul retragerilor unor sume mici de bani direct de la comercianti cred ca se va dovedi de real ajutor in anumite situatii, iar cei care nu doresc sa beneficieze de acesta lege nu au decat sa nu apeleze la acest serviciu.

Cam atat deocamdata despre legea cashback. Sunt curios sa aflu cum ti se par aceste prevederi si daca ai de gand sa apelezi la acest serviciu cand iti faci cumparaturile si platesti cu cardul.

JP - editor Shopniac
JP - Pentru mine s-au inventat magazinele de haine online pentru ca urasc sa umblu din magazin in magazin, sa probez zeci de articole si sa mai si compar preturile. In rest sunt pasionat de gadgeturi si filme.
TE ABONEZI GRATUIT LA NEWSLETTER SI PRIMESTI UN EBOOK

Vrem sa auzim si parerea ta:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cititorii Shopniac apreciaza discutiile animate si politicoase si te roaga sa-i respecti, chiar daca nu esti de acord cu toate afirmatiile lor. Iti multumim!